Articolul 1 alin 2 O.U.G 195/2005
definește astfel mediul: reprezintă
ansamblul de condiții și elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul,
subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și ființele vii,
sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior,
inclusiv unele valori materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile
care pot influența bunăstarea și sănătatea omului.
La
originea sa, termenul “mediu” a izvorât din substantivul englez “environment”,
preluat apoi în franceză sub forma “environnement” “”, precum și în alte limbi,
și a avut rolul de a desemna spațiul din jurul omului[1].
Dacă ne întrebăm de ce trebuie
ocrotit acest spațiu, ne dăm seama că în ultima perioadă preocupările legate de
mediul înconjurător au crescut, ceea ce însemnă că există un factor care
periclitează existența unui mediu sănătos. Acest factor este poluarea[2], care reprezintă contaminarea mediului
înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a
ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori
poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi
erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din
activitățile umane.
Actualmente,
există numeroase semnale de alarmă din cauza poluării excesive şi a epuizării
unor resurse naturale. Cu toate preocupările existente în fiecare ţară şi la
scară internaţională orientate spre protecţia
mediului[3]
şi protejarea resurselor naturale, conservarea vieţii, a diversităţii
ecologice se apreciază unanim că eforturile sunt insuficiente şi distribuite
inegal pe glob. Susţinerea financiară a cheltuielilor pentru mediu este
dependentă de starea economică a fiecărei ţări, deci decalajele existente între
ţări vor marca profund şi acest domeniu.
Dreptul
la mediu are un înțeles bivalent, implică deopotrivă pentru stat o
obligaţie pozitivă de protecţie şi indirect obligaţia de a constrânge pe
particulari la acest respect. Totuşi, o asemenea prevedere este nu numai utilă
din punct de vedere psihologic (pentru o responsabilizare a publicului şi o
activizare a acestuia), ci şi semnificativă juridic. Dacă protecția
mediului înconjurător antrenează inevitabil atingerea unor libertăți fundamentale,
cum ar fi, de pildă, dreptul de proprietate sau restrângerea unor servituți ori
restrângerea dreptului la circulație în anumite zone protejate, ea ajunge, după
cum am arătat, să consacre drepturi fundamentale deja recunoscute sau să
lărgească alte preocupări. Dreptul la mediu, inițial, era strâns legat de
dreptul la sănătate și de dreptul la viață; acesta s-a tradus mai târziu prin
afirmarea unui drept cu privire la condițiile de viață și de muncă mai bune
(igiena și securitatea muncii) și prin dezvoltarea dreptului la odihnă și
recreere. Dar dreptul mediului este “purtătorul” unor drepturi fundamentale,
cum ar fi cele privind dreptul la informare și la participare, la luarea deciziilor,
dreptul la asociere și, prin aceasta, întărirea funcției sociale și colective a
unor drepturi deja existente. Dreptul constituie masa unor îndatoriri atât
pentru stat și autoritățile publice cât și pentru individ. Este evident că
protecția mediului poate fi rațiunea participării crescute a cetățenilor la
viața publică și la democratizarea tuturor procedurilor. Este, poate, dificilă
formularea corectă a acestui drept fundamental nou. Legat de drepturile omului,
avem o viziune antropocentrică, dar dreptul mediului nu privește numai omul, ci
și toate celelalte forme de viață, însă și biosfera. Se poate totuși admite,
într-un înțeles mai larg, că dreptul la mediu privește omul și toate elementele
naturale care-l înconjoară, în măsura în care acestea formează un tot ecologic
nedisociabil. Este, vorba, desigur de un mediu sănătos, de o bună calitate,
convenabil pentru dezvoltarea persoanei, ecologic echilibrat și propice
dezvoltării vieții. Mai mult decât un drept al omului în sens strict, el este
un drept în măsură să protejeze în același timp atât omul cât și mediul în care
trăiește.
În continuare vom vedea importanța din
punct de vedere juridic a dreptului mediului la nivel internațional și național.
Dezvoltarea dreptului
mediului ca instrument nou de protecție a mediului necesar sănătății oamenilor și vieții, este desigur
implicată în recunoașterea valorilor fundamentale consacrate în declarațiile
drepturilor și libertăților publice. Dreptul mediului a condus la lungi
dezbateri privind existența dreptului omului la un mediu satisfăcător.
Dimeniunea transnațională,
chiar mondială a protecției mediului și a conservării naturii a generat,
începând cu anii 1960, înscrierea problemei ecologice printre preocupările
majore ale cooperării internaționale. Numeroase declarații consacră
recunoașterea unui drept al omului la mediu, ca expresie a importanței
fundamentale a mediului pentru om. În acest sens declarația de la Stockholm
(1972) menționează: “omul are un drept fundamental la libertate, la egalitate
și la condiții de viață satisfăcătoare, într-un mediu a cărui calitate îi
permite să trăiască în demnitate și bunăstare. Este o datorie de onoare de a
proteja și ameliora mediul pentru generațiile prezente și viitoare[4]”.
Charta
africană a drepturilor omului și ale popoarelor (Nairobi - 28 iunie 1981)
proclamă în art.24: “toate popoarele au dreptul la un mediu satisfăcător,
propice dezvoltării lor”.
În
democrațiile occidentale mai multe constituții revizuite după 1972 au inserat
noul drept al omului la mediu[5],
ca de exemplu: Constituția Greciei (1975) - în art.24; Constituția Portugaliei
(1976) - în art.66; Constituția Braziliei (1988), în art.285.
În avizul
său consultativ din 8 iunie 1996, Curtea Internațională de Justiție declară:
„mediul nu este o abstracție ci, desigur, spațiul în care viețuiesc ființele
umane și de care depinde realitatea vieții lor, sănătatea lor și a generațiilor
viitoare.” Așadar, mediul este o realitate care a dobândit în ceva mai mult de
treizeci de ani o vocație universală, transformată într-o multitudine de reguli
internaționale și naționale care fundamentează, de fapt, un nou drept
fundamental al omului. [6]
Un pas
înainte în precizarea dimensiunilor sale de drept uman fundamental s-a făcut
tot printr-un document regional, respectiv Protocolul adițional la Convenția americană relativă la drepturile omului,
adoptat la San Salvador, la 17 noiembrie 1988, referitor la drepturile
economice, sociale și culturale. Alte două convenții[7]
impun statelor părți îndatorirea de a proteja mediul, cel puțin sub anumite
aspecte cum ar fi riscurile și pericolele poluării mediului natural.S-a acordat
o atenție deosebită gestiunii apei și accesului fiecărei persoane la apă
potabilă și dezvoltării durabile[8].
O serie de convenții
se referă la aspecte procedurale ale dreptului mediului, precum Convenţia de la Aarhus[9],
care pune în evidenţă două concepte: dreptul la un mediu sănătos, privit ca un
drept fundamental al omului precum şi importanţa accesului la informaţie, a
participării publice şi a accesului la justiţie în ocrotirea acestui drept și
Convenția europeană privind drepturile omului[10](1950).
Constituţia României,
adoptată în anul 1991, cu toate că a fost o constituţie modernă,care a avut şi
exemplul altor reglementări la nivel constituţional în diferite ţări, nu a
“îndrăznit”să enumere dreptul la mediu printre celelalte drepturi şi libertăţi
fundamentale. Nimic însă din dispoziţiile constituţionale nu se opunea unei
astfel de recunoaşteri. Am spune chiar dimpotrivă,căci consacrarea unor
drepturi ca: dreptul la informaţie (art.31), dreptul la ocrotirea
sănătăţii(art.34), dreptul la asociere (art.40), dreptul de petiţionare (art.51),
sau chiar restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(art.53) pentru “… apărarea sănătăţii, prevenirea consecinţelor unor calamităţi
naturale şi ale unui sinistru deosebit de grav…” reprezintă, de fapt,unele
aspecte ale conţinutului dreptului la mediu.
La trei decenii şi jumătate de la
prima conferinţă a ONU privind mediul (Stockholm, iunie 1972) şi de la
adoptarea întâiei Legi interne privind protecţia mediului (nr. 9/1973) este
introdus pentru prima dată în Constituţia României revizuită şi republicată în
anul 2003, articolul intitulat „Dreptul la mediu sănătos”[11]
prin care dreptul la mediu este enumerat printre celelalte drepturi și
libertăți fundamentale.
În acest mod art. 35 a devenit sediul principal
al reglementării constituţionale a acestui drept, la care se mai adaugă
prevederile art. 44 alin. 7, aferente dreptului de proprietate şi potrivit
cărora „Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind
protecţia mediului …”, precum şi cele ale art. 135 alin. (2) lit. e) conform cu
care Statul trebuie să asigure, printre altele, şi: „refacerea şi ocrotirea
mediului înconjurător, precum menţinerea echilibrului ecologic” (articol plasat
însă în titlul IV „Economia şi finanţele publice”). Semnificaţiile acestor texte
constituţionale se completează reciproc, în sensul că prevederile art. 135
alin. (2) lit. e) se adaugă practic la cele ale art. 35, întrucât o îndatorire
a statului are, în planul instituţiei drepturilor omului, reflexul corelativ al
unui drept fundamental, în cazul nostru dreptul la mediu.
Această situaţie e rezultatul unui
proces relativ îndelungat, desfăşurat sub influenţa mai multor factori şi cu
contribuţia a numeroşi actori. Astfel, accesul ţării la instituţii
internaţionale cu preocupări majore în domeniul mediului (Consiliul Europei,
1991, Agenţia europeană pentru mediu, 1998), declanşarea şi finalizarea
procesului de aderare la UE
ori presiunea realităţilor ecologice interne, în contextul general al
tranziţiei spre o societate democratică şi o economie de piaţă, au impus
mutaţii fundamentale la nivelul ideilor, conceptelor şi reglementărilor
juridice în materie. Procesul de reînnoire legislativă, aferent unor asemenea
transformări radicale (adoptarea unei noi constituţii, a unei alte legislaţii de
mediu, în frunte cu legea-cadru) a favorizat şi el, cel puţin din punct de
vedere formal, asimilarea principiilor, procedurilor şi tehnicilor avansate de
protecţie a mediului. Punctul culminant al acestor evoluţii l-a constituit
consacrarea şi garantarea constituţională, însoţită de un semnificativ fascicul
de legislaţie subsecventă a dreptului fundamental la un mediu sănătos şi
echilibrat ecologic.
Problema prioritară a devenit acum
aceea a dezvoltării mijloacelor şi instrumentelor necesare garantării efectivizării
semnificaţiilor sale.
Aşadar, procesul consacrării şi
garantării dreptului la mediu a cunoscut şi în România o evoluţie asemănătoare
cu cea din celelalte state europene: o emergență progresivă la nivel
legislativ, potenţată de ratificarea documentelor internaţionale în materie şi
pregătirea aderării la
Uniunea Europeană , precum şi de recunoaşterea sa, cu valoare
supra legislativă, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO)
şi încununarea sa prin recunoaşterea constituţională.[12]
Astfel, din formularea art. 35 alin.
(1) din Constituţie acest drept este recunoscut „oricărei persoane” preluată şi
în Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005, (spre deosebire de art. 5 din Legea nr.
137/1995 care prevedea că statul îl recunoaşte „tuturor persoanelor”).
Titularul dreptului la mediu este
fiinţa umană, indiferent de apartenenţa sa la un stat, de rezidenţă, statut
civil, ş.a., în ipoteza sa de individ (privită ut singuli), colectivă (popoare, colectivităţi) şi specie între
specii. Exercitarea sa poate avea loc fie în mod individual, fie colectiv, un
rol important revenind în acest din urmă caz organizaţiilor neguvernamentale.
Realizarea dreptului la un mediu sănătos este
asigurată, mai ales din perspectivă procedurală, prin recunoaşterea unor
drepturi-garanţii, care cunosc în prezent o largă consacrare la nivelul
reglementărilor naţionale, internaţionale şi comunitare. Desigur, între cele
două dimensiuni de existenţă şi de realizare ale dreptului la mediu – cea
materială şi cea procedurală – nu se manifestă o linie de demarcaţie clară şi
precisă, ci, dimpotrivă, o interdependenţă conceptuală şi execuţională, în
consens cu unicitatea obiectivului urmărit.
Astfel, această realitate a fost
exprimată deja de Convenţia de la
Aarhus care stipulează că „cetăţenii trebuie să aibă acces la
informaţie, să fie îndreptăţiţi de a participa la luarea deciziei şi să poată
avea acces la justiţie în probleme de mediu”, pentru „a fi în măsură să
valorifice dreptul lor de a trăi într-un mediu sănătos şi de a îndeplini
îndatorirea concomitentă şi corelativă de a proteja şi de a ameliora mediul în
interesul generaţiilor prezente şi viitoare”. (Preambul).
Textul legislativ de principiu
privind garanţiile procedurale este în prezent cuprins în art. 5 din Ordonanţa
de urgenţă privind protecţia mediului nr. 195/2005. Sunt prevăzute astfel
următoarele drepturi-garanţii:
– dreptul de asociere în organizaţii
pentru protecţia mediului [lit. b)];
– dreptul de a fi consultat în
procesul de luare a deciziilor privind dezvoltarea politicii şi legislaţiei de
mediu, emiterea actelor de reglementare în domeniu, elaborarea planurilor şi
programelor [lit. c)];
– dreptul de a se adresa, direct sau
prin intermediul organizaţiilor pentru protecţia mediului, autorităţilor
administrative şi/sau judecătoreşti, după caz, în probleme de mediu, indiferent
dacă s-a produs sau nu un prejudiciu [lit. d)];
– dreptul la despăgubire pentru
prejudiciul suferit [lit. e)].
În ceea ce priveşte noţiunea de
„mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic”,se pune problema sensului
şi determinării acesteia. Limitele şi caracteristicile unui „mediu sănătos şi
echilibrat ecologic” sunt destul de dificil de stabilit. Din punct de vedere
strict legal,ele sunt stabilite tot de către stat, prin organul legislativ,
care reglementează prin legi limite şi praguri maxime admise pentru
poluări, limite şi praguri care, atunci când sunt depăşite, se presupune
că mediul înconjurător nu mai este sănătos. În alineatul (2) al articolului în
discuţie, se prevede că statul este cel care asigură cadrul legislativ
pentru exercitarea dreptului la mediu sănătos, acest lucru apărând ca o
obligaţie. Asigurarea unui cadru legislativ presupune nu doar adoptarea
legilor în sine, ci şi alinierea lor la convenţiile şi tratatele internaţionale
în domeniul mediului înconjurător. Cadrul legislativ pentru exercitarea unui
drept presupune şi stabilirea căilor de urmat pentru persoana care
consideră că i-a fost încălcat respectivul drept. Aşadar, este
necesară,probabil, crearea unor acţiuni în justiţie speciale, „acţiuni de
mediu”, prin care orice persoană fizică sau juridică ce se consideră lezată în
urma nerespectării acestui drept să aibă posibilitateasă se adreseze
instanţelor de contencios sau civile, după cum cel chemat să răspundă în
instanţă este statul ori o persoană fizică sau juridică. Cel de-al treilea
alineat al articolului în discuţie creează pentru persoanele fizice şi juridice
obligaţia de a proteja şi ameliora mediul înconjurător. Se naşte, aşadar ,
un raport juridic complex în care toate persoanele sunt atât titularele
dreptului la mediu sănătos, cât şi titulare de obligaţii în acest sens. Aceasta
deoarece noţiunea de „îndatorire”folosită într-o lege fundamentală nu poate
avea decât sensul de obligaţie juridică propriu-zisă, iar nu de simplă
îndatorire de onoare.[13]
După ce am prezentat consacrarea
legislativă a dreptului la un mediu sănătos consider că este necesar să știm care
sunt măsurile cu ajutorul cărora reușim să menținem acest spațiu. Bineînțeles
prin ocrotirea, protecția mediului care este o responsabilitate, în primul rând, publică. Valorile
atașate protecției și bunei gestiuni a mediului sunt strâns legate de satisfacerea
nevoilor esențiale (apă, aer, hrană). Dar nevoile esențiale pentru om sunt
condiționate de marile echilibre naturale ale biosferei și deci de impactul
activităților umane asupra mediului natural și asupra resurselor naturale.
Protecția mediului și respectarea regulilor ecologiei devine, astfel, un
imperativ vital legat de dreptul fundamental la viață.
Pentru a demostra cât de important este acest echilibru vă
prezint un documentar și un scurt metraj:
Filmul The Light Bulb Conspiracy [14], conspirația uzurii
morale planificate prezintă de la începutul anilor 20, prin apariția unui
cartel secret, înființat în mod expres, pentru a limita durata de viață a
becurilor incandescente, până la povești actuale care implică echipamente
electronice de vârf, precum IPOD și consumatorii obișnuiți care se lasă “luați de val”. Această teorie evidențiază
că prin creșterea progresivă a producției și implicit a consumului, în
condițiile unei planetei cu o populație și resurse fizice evident limitate,
crește riscul ca planeta să fie sufocată sub un munte de deșeuri, care conțin
nu doar echipamente defecte ci și echipamente uzate moral, demodate sau chiar
programate technologic să se autodefecteze sau să se blocheze după un ciclu
redus de funcționare, aceasta fiind și latura cea mai imorală a afacerii[15]. În urma acestor practici
Africa este transformată în groapa de gunoi a lumii civilizate. Un senator
american cerea mutarea industriei grele a ţărilor dezvoltate, în ţările lumii a
treia, argumentând "economic" că, populaţia acelor ţări, are oricum o
speranţă de viaţă redusă şi, ca atare, cancerul indus de poluare nu mai
reprezenta cine ştie ce ameninţare Propunerea inumană a acestui senator
american ne face să ne gândim că în spatele unor drepturi fundamentale care ar
trebui să fie ocrotite în egală măsură, stă o politică economică, care
prevalează politicii de mediu.[16]
Scurt
metrajul intitulat A Heavy Price prezintă consecințele neinformării populației cu
privire la anumite consecințe dăunătoare în urma unei exploatări de resurse
naturale . În Zamfara (stat situat la nord-vest de Nigeria) extracția aurului cu plumb[17] cauzează moartea sutelor
de copii și alți câțiva mii sunt bolnavi.
Mediul, protecția lui, au
dobândit, de asemenea, un statut de drept fundamental[19],
pentru că au devenit expresia unei politici publice de interes colectiv, a unei
solidarități nu numai în
interiorul statelor, dar și la scară
internațională (protecția mediului uman, a zonelor litorale,
protecția stratului de ozon).
Mediul
reflectă, așadar, o valoare socială, o etică, o responsabilitate colectivă care
se
impun nu numai statelor, ci, tot
asemenea, tuturor actorilor economici și sociali. Mișcările
ecologiste sunt, de altfel,
susținute și influențate de o puternică mișcare populară acompaniată de
organizații neguvernamentale,
iar în unele țări și de partidele ecologice.
Trebuie
să existe în conștiința omenirii simțul de responsabilitate față de mediul
încojurător. Chiar dacă viața noastă se limitează la o perioadă determinată
acest lucru nu înseamnă că trebuie să epuizăm orice resure existente sau să
poluăm mediul după bunul plac.
După cum
spunea Robert Green Ingersoll “în natură
nu există recompense sau pedepse, ci numai consecvenţe.”Chiar dacă există
un cadru legislativ atât la nivel național, cât și la
nivel suprastatal, protecția mediului nu va avea eficiență dacă ignorăm
resticțiile impuse. Iar în acest domeniu după cum bine știm unele schimbări
sunt ireversibile. Pentru încheiere aș dori să subliniez rolul umanității în
schimbările de mediu și efectul acestor schimbări citându-l pe Prof. Jacqueline McGlade, directorul executiv al AEM : “Ne bazăm pe bogăţia vieţii pe această planetă pentru hrană,
adăpost şi acele nevoi esenţiale, precum aerul curat. Facem parte din această
diversitate şi nu putem trăi fără ea. Oamenii obişnuiţi prezentaţi observă
modul în care schimbările mediului în care trăiesc afectează nu doar viaţa
animalelor şi a plantelor, dar şi propriul lor mod şi stil de viaţă.”
1.
Alina
Frăsie-Debrețin, Nicolae Doca,Ghid etic și juridic în probleme de mediu,
Editura Universității de Vest,Timișoara, 2009
2.
Mircea
Duțu, Dreptul mediului, Ediția a 3-a, Editura C.H.Beck, București, 2010
3.
Mircea
Duțu, Tratat de dreptul mediului, Ediția a 3-a, Editura C.H.Beck, București, 2007
4. Dreptul
mediului-note de curs- 6. DREPTUL FUNDAMENTAL AL OMULUI LA UN MEDIU SĂNĂTOS p.53-58
5. Răzvan Călin, Cristian Teodor, Politica
de mediu, Editura Tritonic, București, 2007
6. Teușdea
Valer, Protecția mediului, Editura Fundației România de mâine, București, 2000
7. Lupan
Ernest, Tratat de dreptul protecției mediului, Editura C. H. Beck, 2009
8. Iancu
Gheorghe, Drepturile fundamentale şi protecţia mediului, Ed. RAMO, Bucureşti,
1998
9. Ordonanta de urgenta nr. 195/2005 din
22/12/2005 privind protectia mediului
10. Constituția
Română, 2003
11. Convenția
pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale Roma, 4.XI.
1950http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/E7126929-2E4A-43FB-91A3-B2B4F4D66BEC/0/Convention_RON.pdf
12. Ministerul
Mediului și Schimbărilor Climatice, Agenția Națională pentru Protecția a
Mediului: http://www.anpm.ro/Mediu/informatii_privind_mediul-17
13. Dreptul
la un mediu sănătos http://www.scribd.com/doc/47598485/Dreptul-la-mediu-sanatos-Tema-LPM-Costea-Valentin
14. Dreptul
la un mediu înconjurător http://www.scribd.com/doc/55098573/Dreptul-la-un-mediu-inconjur%C4%83tor-s%C4%83n%C4%83tos-prin-prisma-CEDO
[1]
Alina Frăsie-Debrețin,
Nicolae Doca,Ghid etic și juridic în probleme de mediu, Editura Universității
de Vest,Timișoara, 2009
[2]Poluarea, indiferent
că este vorba de poluarea solului, a
aerului sau a apei, reprezintă modificarea
componentelor naturale prin prezența unor componente străine, numite poluanți,ca urmare a activității omului, și care provoacă prin natura lor, prin concentrația în care
se găsesc și prin timpul cât acționează, efecte nocive asupra sănătății, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale
mediului esențiale vieții.
(Conferința Mondială a
O.N.U., Stockholm, 1972)
[3] Protecţia mediului
are în centrul atenţiei sale conservarea şi ameliorarea condiţiilor de viaţă
ale omului, menţinerea ecosistemelor naturale. Drept consecinţă juridică a
acestei realităţi şi în acelaşi timp una dintre căile de implicare activă a
dreptului în ocrotirea şi conservarea mediului este recunoaşterea şi garantarea
dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat.
[4]
Aceste prevederi subliniază legătura
de intercondiționare dintre mediu și drepturile fundamentale ale omului: libertatea,
egalitatea și demnitate reflectă drepturile civile și politice, sociale și
culturale, iar termenul de “mediu de calitate”anunță un nou drept.
[5] Printre drepturile
umane fundamentale de „generaţia a treia”, a drepturilor de solidaritate,
dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic se caracterizează printr-o
dinamică deosebită în privinţa recunoaşterii şi garantării sale juridice.
[6] Potrivit art. 11 al documentului “Dreptul
la un mediu salubru” semnifică: “1. Orice persoană are dreptul de a trăi
într-un mediu salubru și de a benficia de echipamentele colective esențiale. 2.
Statele părți vor încuraja protecția, prezervarea și ameliorarea mediului”.
[7]
Convenția privind drepturile
copilului, din 20 noiembrie 1989 și Convenția 169 a Organizației Internaționale
a Muncii.
[8] Dezvoltarea
durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul economic şi social
fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei. Dezvoltarea durabilă a
fost gândită ca o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare
industrială a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi caută în primul
rând prezervarea calităţii mediului înconjurător. În prezent, conceptul s-a
extins asupra calităţii vieţii prin repartizarea bogăţiei între ţările
dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, asigurarea unui trai decent
milioanelor de bărbaţi, femei şi copii aflaţi în pericol, acolo unde planeta
pare deja asfixiată de exploatarea excesivă a resurselor naturale, dar mai ales
cum să facem să transmitem o planetă sănătoasă generaţiilor viitoare.
[9] Solicitarea
şi furnizarea informaţiei privind mediul se realizează în conformitate cu
prevederile Convenţiei de la Aarhus (1988) privind accesul la informaţie,
participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme
de mediu, ratificată prin Legea nr. 86/2000 şi a prevederilor Directivei
Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2003/4/CE privind accesul
publicului la informaţia privind mediul, transpusă prin Hotărârea de Guvern nr.
nr. 878/2005 privind accesul publicului la informaţia privind mediul.
Legislaţia specifică în vigoare asigură publicului dreptul de acces la
informaţia privind mediul deţinută de sau pentru autorităţile publice şi
stabileşte condiţiile, termenii de bază şi modalităţile de exercitare a acestui
drept.
[10] Articolul
1 Obligația de a respecta drepturile omului
și atunci când există încălcări concludente ale drepturilor ecologice și anume a dreptului la un mediu sanatos;
Articolul 6 Dreptul la un process echitabil : Orice persoană
are dreptul la judecarea în mode echitabil, în mod public și într-un termen
rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială,
instituită de lege, care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor și
obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații
în materie penală îndreptarea împotriva sa.
Articolul 8 Dreptul la respectarea vieții private și de
familie ;
Articolul 11 Libertatea de întrunire și de asociere ;
[11] Plasat în economia
capitolului legii fundamentale între dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 34)
şi dreptul la vot (art. 36), noul text constituţional prevede: Dreptul la mediu sanatos
(1) Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un
mediu înconjuratorsanatos si echilibrat ecologic.
(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea
acestui drept.
(3) Persoanele fizice si juridice au îndatorirea de a
proteja si a ameliora mediul înconjurator.”
[15]
Fabricarea intenționată a unor
produse de proastă calitate, în scopul de cumpăra noi produse mai arătoase și
totuși de proastă calitate.
[17]
Acest proces are un efect negativ
atât asupra mediului înconjurător cât și a sănătății. După cum s-a arătat,
această modalitate este mai dăunătoare decât exploatarea aurului cu cianură.
[19]
Având o valoare superioară legii, se impune, ca atare, ordonarea acestor
preocupări, mediul reprezentând un interes superior.
[20]
sau Ziua Mediului Înconjurător, este
aniversată în fiecare an pe data de 5
iunie.Ea a fost instituită în 1972 de Adunarea
Generală a Națiunilor Unite pentru
celebrarea Conferinței "Ecologia Umană"
de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai
important al "Programului pentru Mediu" al Națiunilor Unite (UNEP).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu